Page 37 - geografie-viii-b
P. 37
UNITATEA 2
B. PODIȘUL MEHEDINȚI
Podișul cu cea mai mică suprafață din România este localizat între Valea Dunării – Depresiunea Severinu-
lui și Valea Motrului, în sudul Munților Mehedinți și nord-vestul Platformei Strehaiei. Acesta este legat de
zona montană prin modul de formare (în timpul orogenezei alpine) și prin aspectul reliefului.
Caracteristicile generale ale reliefului:
l este alcătuit din roci cristaline și o cuvertură l este o unitate de relief „unică” pentru teritoriul
groasă de calcare, care a favorizat dezvoltarea unor țării noastre și prin caracteristicile sale climatice (influ-
fenomene și forme carstice complexe precum: chei ențe submediteraneene) și biogeografice (specii medi-
(Topolniței, Bahnei), peșteri (Topolnița), poduri natu- teraneene de plante – liliac sălbatic, cărpiniță, iasomie,
rale (Ponoare – Podul lui Dumnezeu), cursuri subte- smochin etc.– și animale – viperă cu corn, broască-țes-
rane, sohodoluri, doline și polii; toasă de uscat, scorpion etc.).
l are înălțimi cuprinse între 400 și 500 m, altitudi-
nea maximă fiind de 885 m – Vf. Paharnicului;
Peştera Topolnița – intrare
Dicționar
Sohodol – porțiune seacă din cursul unui râu care dis-
pare în subteran, într-o zonă calcaroasă.
Ponor – locul în care un curs de apă dispare în subteran.
Dolină – mică depresiune formată prin dizolvarea
calcarului.
Polie – depresiune mai mare rezultată din unirea mai
Podul lui Dumnezeu – Ponoare multor doline.
Aplică Știai că?
1 . Identifică două asemănări şi o deosebire între Podişul Mehedinți şi l Podul natural de la Ponoare reprezintă
Grupa Făgăraş, având în vedere modul de formare, altitudinile şi alcă- o arcadă rămasă din prăbuşirea tavanului
tuirea petrografică. unei foste peşteri.
2 . Precizează două argumente prin care să explici de ce Podişul l Peştera Topolnița este cea de a doua
Mehedinți este considerat „o unitate de relief aparte în peisajul peşteră ca lungime din România, măsurând
românesc”. 10.330 m.
RELIEFUL ROMÂNIEI 35

