Page 92 - geografie-viii-b
P. 92
UNITATEA 4
DESCOPERĂ DESCOPERĂ DESCOPERĂ
BRAȘOV (283.912 locuitori, anul 2023)
Acesta este cel mai mare oraș al României din regiunea montană, situat în Depresiunea Brașov, la poalele vârfului Tâmpa.
Existența sa a fost atestată documentar în anul 1235, pe o veche construcție dacică, și a fost menționată în documen-
tele teutonilor, între 1211 și 1222. Se remarcă ca important centru cultural, universitar, economic și de afaceri. Orașul
este împărțit în două zone distincte: zona veche, de influență barocă, aflată la poalele Tâmpei și a masivului Postăvaru,
și zona nouă, ocupată de blocuri și fabrici. Principala atracție o reprezintă orașul vechi – cartierul Schei. Remarcabile
sunt următoarele obiective turistice: Biserica Neagră, Piața Sfatului, Bastionul Fierarilor, Bastionul Țesătorilor, Casa
Mureșenilor, Turnul Alb, Turnul Negru, Cetățuia, Scheii Brașovului, Prima Școală românească, strada Sforii (cu o lățime
ce variază între 1,11 și 1,35 m și o lungime de 83 m) – cea mai îngustă stradă din Brașov și printre cele mai înguste din
Europa etc.
Casa Sfatului Biserica Neagră Turnul Alb Strada Sforii
TIMIȘOARA (304.901 locuitori, anul 2023)
Oraș situat în vestul României, traversat de râul Bega (canalizat și navigabil), supranumit și „Mica Vienă”, datorită
influențelor austriece în arhitectura clădirilor sale. Este un oraș medieval, fostă cetate, cu o rețea de străzi dispuse
radiar-concentric. Istoria recentă a țării noastre s-a scris la Timișoara, deoarece, pe 20 decembrie 1989, a fost declarat
primul oraș din România liber de comunism. Deține mai multe premiere: primul oraș cu străzi luminate electric din
Europa (1884) și primul oraș cu tramvai din România (1869). Reprezintă un mediu multicultural, influențat de diversele
comunități etnice: germană, maghiară, sârbă, bulgară, italiană și greacă. Este un important centru universitar și are o
viață culturală intensă. Festivaluri de teatru, muzică și artă vizuală au loc pe tot parcursul anului, motiv pentru care,
în anul 2023, Timișoara a fost aleasă Capitala Europeană a Culturii. Printre atracțiile orașului se numără: Piața Operei,
Piața Victoriei, Bastionul Maria Theresia, Muzeul Național al Banatului, Catedrala Mitropolitană Ortodoxă și multe altele.
Piața Unirii, Timișoara Pod peste Bega, Timișoara Universitatea Politehnică din Timișoara
CRAIOVA (287.245 locuitori, anul 2023)
Situat în sud-vestul României, pe malul stâng al râului Jiu, reședința județului Dolj – Cetatea Băniei – este un oraș cu
o istorie și o viață culturală bogată. Începând cu anii ’60, orașul devine un puternic centru industrial datorită fabricii
de locomotive Electroputere Craiova, fabricii de avioane și a celei de automobile. În prezent este un important centru
economic, universitar și cultural. Craiova este renumită pentru universitățile sale, care atrag studenți din toată țara.
Orașul oferă o gamă variată de evenimente culturale, în instituții renumite: Filarmonica Oltenia, Casa Băniei, Muzeul
de Artă, Parcul „Nicolae Romanescu” (unul dintre cele mai mari și mai frumoase parcuri din România).
Muzeul de Artă, Craiova Parcul Romanescu, Craiova Muzeul de Etnografie „Casa Băniei”, Craiova
PORTOFOLIU
Caracterizează, după model, orașul-reședință din județul natal. Întocmește o listă
a obiectivelor turistice din cadrul acestuia, pe care o poți recomanda unui turist.
90 POPULAȚIA, AȘEZĂRILE OMENEȘTI ŞI ORGANIZAREA ADMINISTRATIV-TERITORIALĂ

