Page 9 - geografie-viii-b
P. 9

Cuvânt-înainte












                 Dragi elevi, bine ați venit în clasa a VIII-a!


                 Dacă în clasele anterioare ați învățat despre Sistemul Solar, despre Terra şi învelişurile sale, apoi
               ați călătorit, rând pe rând, pe toate continentele planetei, anul acesta a sosit timpul să vă întoarceți
               acasă, pe meleagurile natale.
                 Ne dorim ca, manualul de Geografia României pe care vi-l propunem să vă fie călăuză în această
               călătorie şi să vă ghideze paşii în anii care vin. Desigur, paginile manualului sunt insuficiente şi nu
               pot cuprinde toate informațiile pe care am fi dorit să vi le împărtăşim, dar este un punct de plecare.
               Noi, autorii, ne dorim să rețineți că acest spațiu carpato-danubiano-pontic este unul de veche şi
               continuă locuire, unic în lume, prin diversitatea sa naturală.
                 Pe o suprafață relativ redusă, România dispune de o varietate de forme de relief şi peisaje sur-
               prinzătoare. De la munți vechi tociți de vreme, la munți tineri cu creste semețe, dealuri domoale cu
               livezi şi podgorii şi câmpii roditoare; de la defilee, chei şi cascade spectaculoase, la văi largi şi şer-
               puitoare; de la Sfinx şi Babe, la dune de nisip şi grinduri; de la râurile repezi de munte, la cele care
               curg domol prin câmpie, îndreptându-se spre bătrânul fluviu; de la cea mai frumoasă deltă de pe
               continent – un paradis al biodiversității –, la țărmul cu plaje şi faleze al Mării Negre. Să nu uităm şi
               de creațiile umane, de la cetăți dacice şi  medievale, la castele renumite şi muzee unice în întreaga
               lume; de la mânăstirile Moldovei, la porțile maramureşene. Și exemplele ar putea continua!
                 Parcurgând textele lecțiilor, analizând atent imaginile, hărțile şi reprezentările grafice din manual,
               rezolvând aplicațiile practice veți afla mai multe despre cadrul natural al țării noastre (poziție geogra-
               fică, relief, climă, resurse de apă, vegetație, faună, soluri, resurse naturale), dar şi despre populație,
               aşezări omeneşti, activități economice şi probleme actuale ale mediului. De asemenea, prin interme-
               diul studiilor de caz propuse ne-am gândit să vă oferim sfaturi practice de comportament adecvat,
               în diferite situații de risc (cutremure, incendii, inundații). V-am propus şi alte rubrici interesante, pe
               care vă lăsăm să le descoperiți singuri.
                 După parcurgerea acestui manual, sperăm să dobândiți cât mai multe cunoştințe şi competențe
               specifice geografiei, să înțelegeți mai bine legăturile reciproce dintre elementele cadrului natural,
               istoria şi tradițiile poporului român. Și nu uitați să iubiți România!


                 Mult succes!


                                                                                                 Cu drag,
                                                                                                  Autorii













                                                                                                             7
   4   5   6   7   8   9   10   11   12   13   14