Page 60 - geografie-viii-b
P. 60
UNITATEA 3
B. Precipitațiile atmosferice
Precipitațiile medii anuale au o distribuție neuniformă pe teritoriul țării: scad de la
vest spre est și cresc odată cu altitudinea. Cele mai mici valori, sub 400 mm/an, se înre-
gistrează în zona litoralului și în Delta Dunării. De asemenea, cantități mici de precipitații
(400-500 mm/an) cad în Podișul Dobrogei, Câmpia Bărăganului, sudul Câmpiei Olteniei.
În Câmpia de Vest, Dealurile de Vest, Depresiunea Colinară a Transilvaniei, Subcarpați
etc., mediile variază între 500 și 800 mm/an, iar în zona montană acestea au valori de
800-1.000 mm/an și chiar peste 1.200 mm/ an, pe crestele cele mai înalte ale Carpaților.
În sezonul rece (decembrie-februarie), precipitațiile atmosferice cad preponderent sub formă de zăpadă.
Știai că?
Dicționar Recordul de precipitații de pe teritoriul României este de 2.370 mm
și a fost înregistrat în anul 1980 la Stâna de Vale, o localitate din Munții
Izohietă – linie care unește punc-
tele cu valori egale ale cantității de Vlădeasa. Deoarece aici valorile anuale înregistrate sunt cele mai mari din
țară (1.200-1.400 mm/an), localitatea este considerată „polul precipitațiilor”.
precipitații.
Cea mai mică cantitate de precipitații s-a înregistrat la Sulina (292
mm), în anul 2023.
Aplică
Analizează datele din tabelul de mai jos, referitoare la precipitațiile atmosferice înregistrate la nivelul anului 2022
(în mm/an), apoi precizează răspunsurile pentru următoarele cerințe:
Stația
meteorologică I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
Timișoara 20,6 21,1 3,9 45,5 33,8 18,4 42,5 37,7 121,6 18,2 55,6 55,4
Iași 9,4 10,8 8,5 52,7 21,6 33,4 29,2 62,6 85,6 13,4 54,4 18,8
a) realizează diagrama precipitațiilor înregistrate la fiecare stație meteorologică;
b) calculează valoarea anuală a cantității de precipitații înregistrate la cele două stații meteorologice;
c) explică de ce cantitatea de precipitații înregistrată la Timișoara este mai mare, în comparație cu cea înregistrată la
stația meteorologică Iași.
Repartiția precipitațiilor medii anuale pe teritoriul României
58 CLIMA, APELE, VEGETAȚIA, FAUNA ŞI SOLURILE

